HR Specialist – Sufletul companiei

De cele mai multe ori se pune întrebarea: care este cel mai important element care face o companie/firmă/echipă să funcționeze cât mai eficient?

 

Răspunsul este unul simplu pentru cei care au cunoscut succesul: Omul. Însă pentru a putea avea în echipa ta oameni motivați, responsabili, organizați, pozitivi, care să muncească cu drag, mai întâi trebuie să îi descoperi. Iar aici intervine acel Om care este specialist în Oameni. Sună frumos și deloc complicat, însă HR-ul Specialist reprezintă în momentul actual principala resursă care determină potențialul de acțiune și success într-o companie.  El se axează pe ideea ca într-o organizație este nevoie de talent și acesta este task-ul lor cel mai important: recrutarea posibililor angajați pentru posturile care au fost scoase pe piața muncii. Trebuie să evalueze atent atat skill-urile soft, cât și hard pe care le dețin, cât și corelarea principiilor, valorilor lor cu misiunea și viziunea companiei.

 

Un Hr Specialist se mai ocupă și cu formarea și pregatirea acestora, de exemplu, prin traininguri pentru angajați și angajator,  motivarea angajaților, cu măsurarea eficienței muncii lor cu ajutorul unor indicatori cheie de performanță ( KPI’S), dar și cu răsplata acelora care au făcut o treabă excelentă. Pe scurt, el joacă unul din cele mai importante roluri în cadrul unei companii. Astfel, în ultimii ani, departamentul de Hr este unul foarte cautat. Un avantaj esențial îl constituie faptul că nu iți trebuie o anumită specializare, o  facultate specifică pentru a practica acest job, însă daca vrei să fii cu un pas înainte, Facultatea de Comunicare și Relații Publice, Facultatea de Resurse Umane, Facultatea de Management te vor ajuta în acest sens.

 

Un alt avantaj este că toate companiile, indiferent cât de mari sau mici sunt au nevoie de un HR Specialist, astfel  salariile sunt avantajoase, ajungând la 1000-1500 de euro.

 

Daca ești o persoană orientată către oameni, empatică, răbdătoare cu cei din jurul său, atentă la detalii, are o gândire analitică și un management personal bun, s-ar putea ca job-ul de HR Specialist să ți se potrivească!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *